Mihaela – pâinea, maiaua și povestea simplă a vieții
Probabil printre cele mai pregnante amintiri pe care le avem sunt olfactive. Mirosul de pâine copt de bunica sâmbăta. Dacă ar trebui să traducem copilăria într-o singură frază, cu siguranță aceasta ar fi.
Mirosul e printre cele mai importante simțuri pe care le avem. Pentru că poate cu ușurință să ne genereze amintiri. Când intri în Aer, ești pur și simplu izbit de un miros inconfundabil: de pâine. De pâine proaspăt coaptă. Miroase a căldura emanată de cuptor – iar vechile tradiții spun că în casele bune mereu miroase-a pâine.
În fața cuptorului, cu mâinile în maia și cu fața roșie de căldură, o găsim pe Mihaela. Ea e „mama” pâinicii bune de la Aer, pe care o coace zilnic pentru cei care trec pragul. Unii oameni chiar comandă în avans, ca să se asigure că vor avea, ziua următoare, o pâine caldă care să-i aștepte. Mihaela n-a fost brutar.
A fost graphic designer la o agenție de publicitate în București. Da, ai citit bine. Iar acum coace pâine la Aer. Și pur și simplu așa arată fericirea – acest text s-ar putea încheia chiar aici. A avut un atelier de confecții pentru copii și a tot trecut de la o sferă a designului a alta. Câțiva ani i-a reușit, însă apoi ceva s-a rupt. N-a mai funcționat. Așa că a decis, alături de soțul ei, să se întoarcă acasă, în Neamț. Nevoia exista demult – Bucureștiul devenise sufocant.
O bucată de vreme după ce ne-am întors în Dobreni, n-am mai făcut nimic. Am vrut să avem o casă ecologică, așa că ne-am făcut o casă din pământ. A apărut fetița noastră și cumva toată lumea pe care o știam s-a dat peste cap. De fapt, unele lucruri s-au dat peste cap. Altele…s-au așezat pe făgașul normal.
Cât era bebe mic, a fost dificil să nu pot face nimic. Pentru mine, înseamnă enorm să fiu utilă. Să pun mâna. Să fac lucruri cu mâinile mele. Am fost frustrată atunci, pentru că nu puteam face atât de multe ca înainte.
Dar cum a ajuns Mihaela de la graphic design la pâine? Ne-am întrebat și noi asta, și răspunsul a sunat cam așa: am vrut să-i dăm copilului mâncare sănătoasă, așa că ne-am schimbat și noi stilul de viață. Și totul a început cu…
E duminică și n-avem pâine. Hai să facem. Am început să fac pâine cu drojdie (din asta am făcut dintotdeauna), dar apoi m-am reorientat către maia. Nu era un trend acum 5 ani, cum e în prezent. Mi-am crescut singură maiaua și m-am apucat de treabă. Nu e nicio filosofie în spate – probabil, niște rădăcini înfiripate din copilărie există. Îmi amintesc pâinea acră dată pe cartelă la magazin. În subconștient, cu siguranță am avut un declic care m-a făcut să vreau să fac pâine.
Am făcut pâine pentru noi, am testat mult. Le-am dat prietenilor, familiei. Am și început să vând într-o perioadă. Am avut și multe eșecuri, inevitabil. Și acum mai greșesc pâini, pentru că pâinea cu maia ține de foarte mulți factori: calitatea maielei, puterea, stabilitatea ei, calitatea aerului, calitatea cuptorului, a apei. Totul e încercare și eroare. Multe erori, de fapt.
La o tură de pâini Mihaela muncește și 24 de ore. Pâinea cu maia e foarte diferită de cea cu drojdie – fabricile de pâini nu își permit să facă pâine cu maia pentru că procesul durează foarte mult. Ironia ironiei? Mihaela nu prea mănâncă pâine. Se hrănește cu mirosul ei și e suficient.
Mi-aduc aminte de colțurile fierbinți ale pâinii din copilărie, de pâinile negre, acre pentru care stăteam la coadă ore în șir. Astăzi, producătorii de pâine tind să facă o confuzie: aceștia numesc maia inclusiv amestecul de apă-făină-drojdie care crește. Maiaua nu e asta – maiaua este amestecul pur de apă și făină. Drojdia e inexistentă în pâinile adevărate cu maia. Odată cu experimentele, trebuie să ajungi să simți aluatul ca să îl poți ajusta. Pâinea cu maia poate fi făcută cu orice tip de făină, inclusiv cu făină alternativă, de migdale, de orez, chiar și de năut.
Pentru Mihaela, Aer e locul în care a fugit de acasă. Deși îi place să facă pâine și acasă, Mihaela ne zice că-i lipsea ceva. De fapt, cineva: oamenii. Chit că și aici stau în laborator și scot din când în când un cap plin de faină pe ușă, aici aud oamenii. Le aud reacțiile. Aici deschizi ușa și miroase a casă de om, a familie.
Mihaela se simte bine cu lucrurile simple, chiar dacă să faci pâine e mai complicat decât pare. Însă bucuria pe care i-o aduce coptul e una simplă, pură, aproape primordială. Avem nevoie de atât de puțin să fim noi înșine și de atât de mult ca să ne transformăm.
Îmi aduce o satisfacție enormă să fac pâine, să fac lucruri, să fac ceva. E aiurea să lași ideile neîncercate – uneori sunt idei bune, alteori sunt idei nepotrivite. Dar nu ai cum să știi din ce categorie sunt până ce nu încerci. Lucrurile sunt foarte simple, dar noi le complicăm.
Ce ni se pare fascinant e această „tradiție” a maielei: o bucățică din prima ta maia, maiaua-mamă, trebuie păstrată pentru totdeauna. Păstrată, hrănită, și folosită în viitor la următoarele pâini. Maiaua inițială nu moare niciodată – există inclusiv muzee de maia, cu diferite sortimente, care datează de zeci de ani. Maiaua este un organism viu pe care trebuie să îl întreții. De fapt, până și maiaua ne amintește cum stau lucrurile: nimic nu se pierde, totul se transformă.
E simplu, e frumos, e cald, e natural, e reîntoarcere la vechi. Pâinea înseamnă mult mai mult – e legată de viață. Numai gândindu-ne că maiaua crește continuu spune totul. E simplu: tu ții maiaua în viață, iar apoi te ține ea pe tine în viață. Inițial, mi s-a părut că nu fac mare lucru. Dar mi-a zis cineva: „măi, tu faci pâine, tu hrănești oamenii”. Și când o spui așa…Parcă are însemnătate. A face pâine e un proces de metamorforfozări: ai grijă de grâu, faci pâine, iar ea te hrănește pe tine.
Mihaela face pâine ca să scape de haos – și speră că prin fiecare îmbucătură din pâinea ei, și oamenii se deconectează, măcar puțin, de agitație – un colț de pâine e ca o pauză, un moment de liniște. Când vii la Aer să cumperi pâine, trebuie să cumperi două. Pentru că pe una cu siguranță o vei mânca pe drum spre casă.
Lucrurile se întâmplă uneori în ritmul lor, alteori în ritmul meu. Îmi place să fac lucruri și să pun mâna. Și să văd oamenii încântați de ce fac eu. Avem nevoie de puțin ca să putem fi totul. Simplu, nu?
