Bine te-mbrățișez din nou în cuibul nostru virtual, cititorule! Înainte să intrăm în pâine, te rog tare mult să te oprești pentru o secundă. Și să te gândești: ce impresie îmi creează mediul digital despre „copiii” de 18 ani? Ah, păi da: că nu se mai citește, că stăm nuuumai cu ochii în calculator, că nu facem nimic distractiv, că ne e gândul numai la treburi neimportante, Tiktok, alte cele.
Și dacă ți-aș spune că asta e doar o parte a realității? Că, de cealaltă parte a baricadei, există copii precum Dora, pe care vreau musai să o cunoști azi. Dora are 18 ani, dar, la câte face, mi-e dificil să o numesc copil. Hai să vezi și de ce, dar înainte de toate, îi cedez tastatura și o las să se prezinte chiar ea:
Sunt Dora, omulețul din spatele ,,crăftuielilor”. Am 18 ani și sunt elevă în clasa a XII-a la Liceul de Arte din Piatra-Neamț. Sunt pasionată, și chiar dependentă de plimbările prin natură și de tot ceea ce mă înconjoară. Pot spune că de când mă știu lucrez cu mâinile și am fost atrasă de tot ceea ce își găsește inspirația în natură și în viața de zi cu zi. În jurul vârstei de 6 ani aveam un mic atelier de modă în sertarul de la noptiera mamei mele.
Cream haine pentru păpuși și bijuterii din ață și mărgele. Mulți ani am tratat-o ca pe o simplă joacă, nu puteam să o consider nici măcar hobby, fapt cărui se datorează pauza luată. În tot acest timp nu m-am desprins în totalitate de sfera creației, ci m-am apropiat inconștient spre altă latură artistică.
Simțiți pasiunea prin fiecare cuvânt pe care l-a lăsat Dora aici, pe hârtia virtuală? Că eu o simt prin fiecare literă. În urmă cu cinci ani, Dora a început să lucreze cu mai multă seriozitate la ceva ce a făcut parte din ea dintotdeauna: desenul
Încă nu știu momentul în care s-a produs schimbarea, însă am fost foarte hotărâtă, fără a ști încotro mă îndrept, spre a urma un liceu de Arte. Pot spune doar că este cea mai bună alegere pe care o puteam face atunci, și nu din privința liceului propriu-zis, ci a persoanelor pe care le-am avut și le am în jurul meu acum.
Fast forward în timp, Dora pune bază micului shop Crăftuielile Dorei – sună cam tare, nu? Și noi am zis la fel. Crăftuielile – visul ăsta, de fapt – a împlinit un an chiar în Decembrie, așa că muuuusaaai a trebuit să o întreb pe Dora cum a pornit toată treaba.
La propunerea celor apropiați, am început în preajma sărbătorilor, cu decorațiuni cusute manual și semne de carte din materiale reciclate. La scurt timp am făcut și primele brățări, din dorința de a experimenta și de a aduce la un alt nivel ceea ce făceam în copilărie. Am continuat apoi cu cercei și coliere cu pietre semiprețioase, realizate în tehnica micro-macrame, folosind doar fir cerat și minerale naturale.
Micro-macrame, fir cerat, minerale naturale? Stai, stai, Dora, ia-mă puțin mai ușor, că eu sunt învățăcel. Cam asta a fost reacția mea – dar entuziasmul Dorei nu se oprește aici, așa că hai să mergem și mai în detaliu: vezi o brățărică făcută manual și te gândești că Hm, pare treabă ușoară. Eu sunt sigură că nu-i chiar așa, deci hai să vedem ce ne spune Dora despre procesul din spate:
Atât întreg procesul, cât și timpul investit sunt direct proporționale cu nivelul complexității. Pe scurt, acestea depind de ceea ce vreau sa obțin. Nu e o noutate că de multe ori rezultatul final nu corespunde cu ceea ce ne propunem, însă acesta nu e deloc un lucru rău. Mai concret, durata realizării unei brățări, ori a unei perechi de cercei poate varia între 15 minute și 2ore, în funcție de complexitate, cum spuneam. Cât despre coliere, procesul poate dura chiar până la 5 ore, pentru un singur colier.
Și ajungem, ușor, ușor, la ce ne e nouă mega-drag: traiul sustenabil. Eu am fost tare curioasă să aflu cum îmbină Dora pasiunea pentru „crăftuieli” cu dorința de a păstra un stil de viață echilibrat și sustenabil, cu cât mai puțină risipă implicată.
Un lucru absolut necesar pe care l-am avut mereu în minte a fost să folosesc strict atât cât a fost nevoie, automat reducând risipa. Mai mult de atât, o bună parte din creațiile mele au la bază materiale reciclate. Spre exemplu, semnele de carte sunt făcute doar din resturi de hârtie, unele bijuterii sunt realizate folosind pietre semiprețioase și alte margele găsite în anticariate, iar câteva din decorațiunile de Crăciun au fost făcute din materiale textile refolosite.
Oricât de puțin stai la povești cu Dora îți dai seama de câteva lucruri: e o diafană și-o jucăușă, e creativă și pasionată din cap până în picioare nu doar de bijuterii handmade, ci și de pietre semiprețioase. Iar „tineretul nu mai are pasiuni” cred că e just că ar trebui să rămână doar un mit, o generalizare, un stereotip – privește de ce:
Întotdeauna m-au fascinat pietrele semiprețioase și diversitatea lor. Multe din ele au la origine legende foarte interesante din diferite colțuri ale lumii. Am citit destul de multe despre caracteristicile lor, despre sistemul de cristalizare, inclusiv despre așa-zisele proprietăți vindecătoare. Interesul meu a fost stârnit de aspectul lor absolut fermecător, astfel am și început sa le colecționez. În fiecare bijuterie pe care o fac, urmăresc să pun în valoare mineralul, care este centrul de interes al piesei.
Dora se gândește să-și transforme, în viitor, pasiunea într-un full time job, sub o formă mai extinsă, care să îmbine grafica & ilustrația cu lucrul manual, dar momentan se concentrează pe a-și manageria timpul cââât de binișor poate.
Pentru mine, timpul a reprezentat mereu un deficit, nu știu cum e sa te plictisești. Trebuie sa recunosc faptul că de cele mai multe ori nu mă organizez așa cum îmi doresc, și nu respect întocmai un program fix, o rutina prestabilita. Un lucru pe care îl consider vital procesului de creație este pauza, iar de multe ori acesta este lucrul căruia îi acordăm cel mai puțin timp. Cum spuneam, nu am o rutină, în schimb, nu las nicio zi să treacă fără să fac ceva.
Ai citit bine, da-da: are 18 ani și nu prea știe ce e plictiseala, și chiar dacă e îngrijorată că nu se organizează cum trebuie, îi zicem noi, din culise: Dora-The-Kid, te descurci excelent și ai timp să îți exersezi skill-urile de organizare. Ai. Timp.
La 18 ani, Dora vorbește cu atâta drag și seriozitate despre lucruri precum sustenabilitate, trai zero waste, pasiune, micro-macrameuri, organizare: iar pe noi ne emoționează cam tare atitudinea ei, dedicarea pe care o pune în absolut tot ce face. Ne emoționează, da.
Cred că cel mai bine am înțeles conceptul de zero waste atunci când am călcat pragul Aer. Să fiu sinceră, am fost extrem de surprinsă, a fost un lucru neașteptat sa văd ideea unui astfel de magazin pusă în practică tocmai în Piatra-Neamț. Cât despre cum am ajuns să fac parte din proiectul ce încurajează creatorii din Neamț, s-a întâmplat foarte rapid, prin propunerea doamnei mele profesoare, Corina Dănilă, responsabilă cu o bună parte din fotografiile comunității Aer. Sunt sigură că ,,oamenii de la Aer” nu au făcut un pas, ci un salt spre un stil de viata mai responsabil.
Dragă cititorule, după cum te-am obișnuit, de fiecare dată îmi rog super-invitatul să-ți lase chiar el un gând de final, care să rămână cu tine și după ce închizi această fereastră web, așa că iată ce-ți transmite Dora, mezina familiei noastre.
Vreau să dau mai departe ceva ce am auzit în jurul meu de nenumărate ori, un aforism, dacă îl pot numi așa. Îl știu de ceva timp, însă am devenit conștientă de el abia anul acesta. Este vorba despre citatul lui Pablo Picasso, ,,Inspirația există, însă trebuie să te găsească lucrând”. Cred că este general valabil.
Așadar, acum poți închide această fereastră. Chiar te rog să o faci. Apoi, intră pe Instagramul Dorei și lasă-ți ochii să țipe de încântare. Poate apeși și un „follow” și poaaate iei chiar și o brățară de la ea, sau îi zici un cuvânt de bine. Pe noi Dora ne inspiră imens de mult – nu știm dacă ea știe, dar o să afle cu ocazia asta. Are mânuțe de artist, în care încap numai bucurii și crăftuieli magice, care o să îi aducă încântare și delir. Pentru că tot fundamentul ei e simplu și umil, e pur și diafan: e pasiune.
